- Vizualizări: 36
Academia de Științe a Moldovei și Academia Română au marcat, la 31 august 2026, Ziua Limbii Române prin tradiționalele lecturi academice dedicate limbii, culturii și identității românești. Evenimentul, desfășurat concomitent în Sala Azurie a AȘM și în Aula Academiei Române din București, a fost urmat, în partea a doua a zilei, de deschiderea celei de-a XV-a ediții a Congresului Mondial al Eminescologilor.
Manifestările fac parte din Planul anual de acțiuni comune al Academiei de Științe a Moldovei și al Academiei Române și, în acest an, au fost organizate, în premieră, sub auspiciile Consiliului Academic Român. Reuniunea a adus laolaltă personalități ale mediului academic, reprezentanți ai autorităților publice, cadre didactice, oameni de cultură și tineri cercetători din Republica Moldova și România.
Ședința festivă a fost deschisă de acad. Marius Andruh, președintele Academiei Române, și acad. Ion Tighineanu, președintele Academiei de Științe a Moldovei, care au evidențiat semnificația Zilei Limbii Române și rolul fundamental al limbii în păstrarea și afirmarea identității, culturii și valorilor comune.
Acad. Marius Andruh, președintele Academiei Române, a subliniat semnificația organizării în comun a evenimentului la Chișinău și la București, menționând că «această legătură directă între cele două academii spune mai bine decât orice discurs că limba română nu cunoaște granițe acolo unde este vorbită cu dragoste și cu grijă. Pentru noi, cei aflați acum la Chișinău, Ziua Limbii Române are o semnificație aparte. Aici, limba română a fost, de-a lungul ultimelor decenii, nu doar un instrument de comunicare, ci un act de identitate și, de multe ori, de curaj. A vorbi românește, a scrie românește, a preda românește au fost, pentru multe generații de basarabeni, gesturi asumate cu demnitate. De aceea, a sărbători astăzi Ziua Limbii Române, chiar aici, în această sală, nu este un simplu protocol, ci o recunoaștere firească a unei legături care nu s-a rupt niciodată».
În cuvântul său de salut, acad. Ion Tighineanu, președintele Academiei de Științe a Moldovei, a evidențiat rolul reuniunilor comune în consolidarea cooperării academice, menționând că acestea «exprimă unitatea spațiului nostru de limbă, istorie, cultură și știință și consolidează legăturile directe dintre comunitățile academice de pe ambele maluri ale Prutului. Începând cu acest an, ședința festivă dedicată Zilei Limbii Române este organizată, în premieră, sub auspiciile Consiliului Academic Român. Acest fapt îi conferă o nouă dimensiune și reunește în jurul limbii române academiile care alcătuiesc Consiliul Academic Român».
Totodată, acad. Ion Tighineanu a precizat că, la 30 august 2026, a fost semnată Declarația de la Chișinău a Biroului Consiliului Academic Român privind unitatea de istorie, limbă și cultură și responsabilitatea intelectualității pentru viitorul spațiului românesc.
Prezent la eveniment, Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, a vorbit despre legătura dintre afirmarea limbii române, renașterea națională și proclamarea independenței Republicii Moldova. «Cei 35 de ani care au trecut au fost ani în care ne-am construit instituții, am traversat crize, am avut reușite și dezamăgiri, am învățat ce înseamnă să construiești un stat, dar au fost, în același timp, ani în care societatea noastră a devenit mai sigură în privința direcției în care dorește să meargă. Din această perspectivă, limba română face parte din istoria libertății Republicii Moldova. [...] Generația care a făcut posibilă renașterea națională ne-a lăsat ceva ce astăzi poate părea firesc, dar care nu a fost deloc firesc pentru cei care au trăit înaintea noastră: libertatea de a ne defini singuri, de a ne vorbi limba și de a decide singuri ce fel de țară vrem să construim. Una dintre lecțiile celor 35 de ani care au trecut este că independența nu este un bun pe care-l câștigi și îl păstrezi automat pentru totdeauna», a precizat oficialul.
Dan Suruceanu, ministrul Culturii al Republicii Moldova, a salutat organizarea evenimentului dedicat Zilei Limbii Române și deschiderea celei de-a XV-a ediții a Congresului Mondial al Eminescologilor, subliniind dimensiunea culturală și identitară a limbii. Potrivit acestuia, limba română este mai mult decât un instrument de comunicare; ea reprezintă memoria noastră culturală, spațiul în care s-au păstrat valorile, tradițiile și sensibilitatea unui popor. «Prin limbă ne cunoaștem trecutul, ne exprimăm prezentul și ne construim viitorul. Pentru Republica Moldova, Ziua Limbii Române are o semnificație aparte. Este o zi care ne amintește că identitatea culturală se construiește și se afirmă prin educație, prin cultură, prin cercetare și, înainte de toate, prin respectul pentru limba pe care o vorbim și o transmitem generațiilor următoare. În acest context, apropierea și colaborarea dintre Academia Română și Academia de Științe a Moldovei reprezintă un model de cooperare intelectuală și culturală», a adăugat ministrul.
La rândul său, prof. Mircea Beuran, președintele Academiei de Științe Medicale din România, a felicitat organizatorii pentru continuitatea unei manifestări devenite deja tradiție și pentru înalta sa ținută academică. Prof. Mircea Beuran a evidențiat rolul limbii române în educarea și formarea noilor generații de profesioniști, subliniind că, inclusiv în epoca globalizării, păstrarea și cultivarea limbii române reprezintă o responsabilitate comună și o expresie a respectului față de identitatea culturală.
Deși nu a putut fi prezentă la eveniment, Monica Babuc, directoarea Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, a transmis un mesaj de salut și de susținere organizatorilor reuniunii consacrate Zilei Limbii Române și le-a urat succes participanților la cea de-a XV-a ediție a Congresului Mondial al Eminescologilor.
În continuare, programul științific al evenimentului a inclus comunicări consacrate rolului și evoluției limbii române, locului acesteia în spațiul cultural european, precum și provocărilor generate de transformările tehnologice contemporane.
La Chișinău, în Sala Azurie a AȘM, acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Consiliului Academic Român, a susținut comunicarea „Limba română ca liant al națiunii”, în cadrul căreia a abordat rolul limbii în consolidarea identității și unității naționale.
De la București, acad. Mircea Dumitru, vicepreședinte al Academiei Române, a prezentat comunicarea „Rolul limbii naționale în spațiul cultural european”, care a putut fi audiată online și de participanții la ședința festivă desfășurată la Chișinău.
Programul academic a continuat la București cu intervenția prof. univ. dr. Rodica Zafiu, membru corespondent al Academiei Române, care a vorbit despre „Spontaneitatea uzului și autoritatea culturală”. La rândul său, prof. univ. dr. Ioan Cristescu, director general al Muzeului Național al Literaturii Române, a susținut prezentarea „Limba română și inteligența artificială”.
La Chișinău, ședința festivă dedicată Zilei Limbii Române s-a încheiat cu un moment artistic susținut de soprana Natalia Tanasiiuciuc.
În partea a doua a zilei, începând cu ora 14:00, manifestările au continuat cu deschiderea celei de-a XV-a ediții a Congresului Mondial al Eminescologilor. Evenimentul reunește cercetători și exegeți ai creației eminesciene și contribuie la cercetarea, valorificarea și promovarea operei și moștenirii culturale a lui Mihai Eminescu.
În debutul Congresului, însemnele de Membru de Onoare al Academiei de Științe a Moldovei au fost conferite domnilor Pompiliu Crăciunescu, doctor în filologie, conferențiar universitar și redactor-șef al Editurii Academiei Române, și Adrian Dinu Rachieru, critic literar, eseist și prozator, profesor universitar și membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Totodată, Medalia „Nicolae Milescu-Spătarul” a fost acordată lui Daniel Corbu, poet, prozator, muzeograf și editor; lui Vasile Munteanu, prezentator TVR Moldova; și Simonei Modreanu, critic literar, profesor universitar, editor de carte românească și director al prestigioasei Edituri „Junimea” din Iași.
Diploma „Promotor al valorilor europene” a fost conferită doamnei Maria Grapini, europarlamentar și prim-vicepreședinte al Delegației UE–Republica Moldova, pentru implicarea cu deosebită dăruire în promovarea parcursului european al Republicii Moldova, pentru organizarea unor manifestări de referință consacrate Anului Eminescu și pentru colaborarea fructuoasă cu Academia de Științe a Moldovei.
De asemenea, Diploma de Onoare a Academiei de Științe a Moldovei a fost conferită Congresului Mondial al Eminescologilor pentru promovarea constantă a valorilor culturii naționale și ale identității românești, în contextul marcării a 35 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova, precum și cu prilejul celebrării Zilei Limbii Române.
Lucrările celei de-a XV-a ediții a Congresului Mondial al Eminescologilor continuă cu o serie de comunicări științifice, prezentări și lansări de publicații, precum și cu dezbateri dedicate operei și moștenirii culturale a lui Mihai Eminescu. Detalii despre desfășurarea Congresului vor fi prezentate într-un comunicat separat.
Menționăm că evenimentul consacrat Sărbătorii Naționale „Limba Noastră cea Română” și deschiderii Congresului Mondial al Eminescologilor a fost transmis în direct de Institutul pentru Dezvoltarea Societății Informaționale și de Privesc.Eu
Cristina BUMBU
