AȘM și-a extins colaborarea internațională prin alegerea unor noi membri de onoare

16.04.2025
Vizitatori unici: 363

Academia de Științe a Moldovei și-a extins comunitatea academică internațională prin alegerea unor noi membri de onoare, personalități de prestigiu ale lumii științifice, ale căror merite și contribuții remarcabile consolidează parteneriatele instituționale și deschid noi perspective pentru colaborări interdisciplinare. La 15 aprilie 2025, în cadrul Adunării Generale a membrilor Academiei de Științe a Moldovei, au fost aleși noi membri de onoare ai AȘM.

Au fost susținute candidaturile unor savanți cu renume internațional, acad. Nicolae Victor ZAMFIR, vicepreședinte al Academiei Române, recunoscut pentru contribuțiile sale în domeniul fizicii nucleare și pentru rolul său activ în dezvoltarea relațiilor științifice bilaterale între România și Republica Moldova. Alături de acesta, prof. Jūras BANYS, președintele Academiei de Științe din Lituania, a fost ales membru de onoare pentru promovarea excelenței în cercetare și sprijinul acordat consolidării rețelelor europene de colaborare academică. De asemenea, profesorul Xiao Yu YANG, din cadrul Laboratorului comun de colaborare internațională pentru tehnologia avansată a sintezei și prelucrării materialelor al Ministerului Educației din China, a fost ales în semn de apreciere pentru activitatea sa inovatoare în domeniul materialelor avansate și pentru deschiderea către cooperarea științifică internațională.

Lista membrilor de onoare este completată de către profesorul Mircea BEURAN, președintele Academiei de Științe Medicale din România, personalitate emblematică a chirurgiei și promotor al parteneriatelor educaționale și clinice între instituțiile de profil din cele două țări. Profesorul Cristian LUPAȘCU, de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, a fost recunoscut pentru contribuțiile sale valoroase în domeniul chirurgiei și al formării tinerelor generații de medici, colaborările sale cu instituțiile medicale din Republica Moldova fiind constante și eficiente.

Un moment deosebit îl constituie alegerea, în calitate de membru de onoare, a profesorului Richard John ROBERTS, expert de talie mondială în biologie moleculară și laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în anul 1993. Activitatea sa științifică, desfășurată în cadrul New England Biolabs din SUA, a revoluționat înțelegerea mecanismelor genetice și a influențat profund dezvoltarea biotehnologiilor moderne.

Aprecierea și onoarea acordate de comunitatea academică din Republica Moldova reflectă recunoașterea unei cariere excepționale și a unei contribuții durabile la progresul științei.

Cristina BUMBU

Categorie: