Vizita Președintelui Academiei de Științe a Moldovei, acad. Ion Tighineanu, în Lituania

20.09.2024
Vizitatori unici: 1339

În perioada 16-19 septembrie 2024, președintele Academiei de Științe a Moldovei acad. Ion Tighineanu a întreprins o vizită în Lituania la invitația acad. Juras Banys, Președinte al Academiei de Științe din Lituania, precum și la invitația organizatorilor forumului internațional “2nd Central and Eastern European Conference on Physical Chemistry and Materials Science “ (CEEC-PCMS2) care și-a desfășurat lucrările la Universitatea de Tehnologii din Kaunas.

În cadrul forumului CEEC-PCMS2, acad. Ion Tighineanu a susținut un raport plenar cu privire la cercetări în domeniul arhitecturilor tridimensionale hibride, inspirate de natură, și s-a familiaritat cu procesul de realizare a proiectelor științifice la Universitatea de Tehnologii din Kaunas. Contribuția marcantă a acad. Ion Tighineanu la dezvoltarea chimiei fizice și științei materialelor a fost apreciată de organizatorii forumului științific CEEC-PCMS2 cu Premiul “Award for Emeritus Scientist in Physical Chemistry & Material Science”.

La Vilnius, acad. Ion Tighineanu a avut întrevederi cu acad. Juras Banys, Președintele Academiei de Științe din Lituania, și Prof. Rimvydas Petrauskas, Rectorul Universității din Vilnius. Pe parcursul zilei de 19 septembrie, Președintele AȘM a vizitat Biblioteca Academiei unde se păstrează un număr impresionant de carte rară, precum și câteva laboratoare și centre de cercetare din cadrul Universității. Președinții celor două Academii au discutat oportunități de organizare a unor manifestări științifice comune, inclusiv și a școlilor de vară pentru elevi și studenți.

 

Cristina BUMBU

Categorie: