Apel al Academiei Române

14.02.2024
Vizitatori unici: 1587

A P E L

 

Academia Română a luat act cu îngrijorare de intenția transferării Procuraturii Anticorupție în clădirea unde funcționează Academia de Științe a Moldovei, de pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 1 din Chișinău.

Mai întâi, reamintim autorităților că clădirea în sine este un monument de importanță istorică, arhitecturală, artistică și memorialistică, inclusiv prin basoreliefurile de metal ale celor mai iluștri oameni de știință care au stat la temelia afirmării cunoașterii din spațiul actual al Republicii Moldova. În al doilea rând, într-un templu al științei – cum este Academia – nu au ce să caute procurorii și corupții, chiar dacă cei dintâi militează pentru dreptate și adevăr. Facem acest demers și adresăm această rugăminte și pentru că zeci de membri ai Academiei Române sunt și membri de onoare ai Academiei de Științe a Moldovei, precum numeroși erudiți din Moldova sunt și membri de onoare ai Academiei Române.

De aceea, solicităm autorităților să regândească întregul plan și să lase Academia de Științe a Moldovei – forul suprem de consacrare a valorilor intelectuale din țară – netulburată, în locașul ei normal, fără intruziuni nefirești, spre gloria științei, artei și a culturii în general.   

 

Biroul Prezidiului Academiei Române

Categorie: