Medalia academică „Dimitrie Cantemir” a fost conferită Curții Constituționale a României

07.12.2023
Vizitatori unici: 1191

Miercuri, 6 decembrie 2023, în Sala Unirii a Muzeului Național de Istorie a Moldovei a fost vernisată expoziția tematică de documente și fotografii „Centenarul Constituției României Întregite (1923 – 2023)”. Evenimentul a fost organizat de Curtea Constituțională a României și de Muzeul Național de Istorie a Moldovei, în contextul Anului „Centenarul Constituției României Întregite”, declarat de Curtea Constituțională a României prin hotărârea plenului din 18 ianuarie 2023.

În cuvântul său de întâmpinare, Directorul General al Muzeului Național de Istorie a Moldovei dr. hab. Eugen Sava a menționat importanța deschiderii unei asemenea expoziții, precum și rolul Constituției României Întregite în istoia românilor.

Consilierul prezidențial Veaceslav Negruță a transmis mesajul ES Președinta Maia Sandu, precizând că Constituția României din 1923 „a pus bazele independenței justiției, a întărit rolul Parlamentului și a separat puterile în stat. Prin acel document s-au pus bazele unui stat de drept autentic. Din acest motiv, Constituția din 1923 a fost considerată una dintre cele mai democratice ale epocii respective”.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a remarcat că prin Legea Supremă din 1923 „În acea lege fundamentală de acum un secol, au fost recunoscute drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului”.

Președintele Curții Constituționale a României Marian Enachi a subliniat că România și Republica Moldova sunt unite nu doar prin istorie, credință, limbă și tradiții comune, ci împart azi un moment unic din istoria lor constituțională și statală, având rădăcini constituționale comune”.

„Era firesc ca cetățenii aceleiași țări să aibă aceleași legi, să fie judecați de aceeași judecători și, potrivit acelorași proceduri, să se poată vorbi despre unitatea națională”, a punctat în mesajul său Domnica Manole, Președintele Curții Constituționale a Republicii Moldova.

În numele Prezidiului Academiei de Științe a Moldovei acad. Ion Tighineanu, Președintele AȘM, a salutat organizarea expoziției dedicate centenarului Constituției României, importantă din mai multe considerente pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului, subliniind că „adoptarea Constituției la 28 martie 1923 înregistrează un moment unic în istoria constituțională a României după curajosul act al Marii Uniri din 1918”. „Centenarul Constituției Române este un bun prilej pentru noi, românii de pe malul stâng al Prutului, de a ne confirma aserțiunea că gândim și simțim românește, precum și de a reafirma vectorul european al Republicii Moldova, susținut totalmente de comunitatea științifică” (mesajul integral poate fi accesat aici).

Cu prilejul Centenarului Constituției României Întregite și în contextul aniversării a 350-a de la nașterea marelui cărturar al umanismului românesc, Domn al Moldovei, Dimitrie Cantemir, Prezidiul AȘM a decis conferirea Medaliei academice „Dimitrie Cantemir” Curții Constituționale a României. În semn de înaltă recunoștință, Președintele AȘM acad. Ion Tighineanu a înmânat distincția Președintelui Curții Constituționale a României domnului Marian Enachi.

Mesaje de salut cu prilejul deschiderii expoziției au fost adresate de doamna Doina Gherman, Președinta Comisiei de Politică Externă și Integrare Europeană din Parlamentul Republicii Moldova, domnul Igor Șarov, dr. în istorie, profesor universitar, Rector al Universității de Stat din Moldova. Domnul Eduard Sebenco, Secretar de Stat în Ministerul Justiției, a transmis mesajul doamnei Veronica Mihailov-Moraru, Ministra Justiției.

Constituțiunea din 1923 a fost adoptată de Adunarea Deputaților și de Senat, întrunite ca Adunări Naționale Constituante în Parlamentul de la București, în ședințele din 26 și 27 martie 1923, fiind promulgată de Regele Ferdinand prin Decretul regal nr. 1360 din 28 martie 192, şi a fost publicată în Monitorul Oficial” nr. 282 din 29 martie 1923. Constituțiunea din 1923 este prima lege fundamentală care a legiferat organizarea statală, precum și drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului. În 1923, după un război și un efort diplomatic pentru obținerea recunoașterii juridice internaționale a actului politic semnat la 1 decembrie 1918, adoptarea unei noi constituții a venit ca o necesitate.

La vernisaj, cu sprijinul partenerilor instituționali ai evenimentului – Administrația Prezidențială a României, Muzeul Național Cotroceni, Banca Națională a României și Biblioteca Metropolitană București — a fost prezentat exemplarul original al Constituțiunii din 1923, precum și cel al Constituțiunii Române din 1866.

Expoziția, al cărei curator este Iulia Scântei, judecătoarea Curții Constituționale a României, poate fi vizitată între 6 decembrie 2023 și 20 ianuarie 2024, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei.

 

Dr. hab. Liliana Condraticova

 

Surse foto: https://www.ziarulnational.md/; https://www.facebook.com/nationalmuseum.md

Categorie: