- Vizualizări: 116
Joi, 12 octombrie 2023, Institutul Național de Cercetări Economice a Academiei de Studii Economice din Moldova a deschis conferința științifică internațională „ECONOMIC GROWTH IN THE CONDITIONS OF GLOBALIZATION” (Creșterea economică în condițiile globalizării), ajunsă la cea de-a XVII-a ediție. Este o conferință care vine cu mai multe discuții constructive, abordări și propuneri în vederea soluționării problemelor socio-economice și demografice, fiind o deosebită performanță în contextul longevității și ponderii manifesătării științifice.
Lucrările conferinței au fost deschise de doamna dr. hab., prof. Univ. Olga Gagauz, director al Institutului Național de Cercetări Economice, membru desemnat al Secției Științe Sociale, Economice, Umanistice și Arte a AȘM, care a apreciat înalt atitudinea partenerilor și prestanța participanților înscriși la manifestarea științifică, strânsa colaborare stabilită de INCE cu instituții similare de cercetare din spațiul european, prezența colegilor în format fizic și în spațiul online.
Un mesaj de salut participanților la conferință a adresat mem. cor. al AȘM, Alexandru Stratan, dr. hab., prof. univ., Rector al Academiei de Studii Economice din Moldova, care a subliniat ponderea cercetătorilor înscriși la conferință și interesul față de problemele majore pe care le deschide pentru dezbateri publice creșterea economică. Or, realizarea și organizarea celei de-a XVII-a ediții a unei conferințe internaționale este un real succes pentru mediul academic.
Despre conlucrarea fructuoasă între INCE și Academia de Științe a Moldovei a vorbit în mesajul său dr. hab. Liliana Condraticova, secretar științific general interimar al AȘM, care a subliniat implicarea cercetătorilor de la INCE și deschiderea lor pentru participare la expoziții tematice, Noaptea Cercetătorilor Europeni, susținerea de prelegeri publice etc. Cercetarea nu are vârstă și dovadă este numărul tinerilor și a celor mai experimentați în elaborarea proiectelor și poziție activă în domeniul cercetării.
A urmat sesiunea plenară, în cadrul căreia au fost abordate mai multe probleme pe tematica economiei în condițiile globalizării, rapoartele fiind susținute pe domeniile lor de competență de Rodica Perciun, Olga Gagauz și Olga Penina (Republica Moldova), precum și de oaspeții invitați, profesorii Simona Moagăr Poladian din România, Anders Paalzow și Kata Fredheim din Letonia.
Conferința va ține lucrările în perioada 12-13 octombrie pe 5 secțiuni tematice de mare interes pentru țara noastră, programul fiind disponibil la adresa https://ince.md/uploads/files/programul-conferinta-2023%20Comitetul%20stiintific_TIMUS_Final%2009.10.2023.pdf.
Dr. hab. Liliana Condraticova