- Vizualizări: 217
În cadrul manifestărilor omagiale care au fost organizate cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la nașterea lui Nicolae Dabija au participat și au ținut discursuri: Ion Tighineanu, președinte al Academiei de Științe a Moldovei și acad. Ioan-Aurel Pop, președinte al Academiei Române.
Cele două discursuri au evidențiat faptul că Nicolae Dabija a fost „o figură emblematică” a literaturii, culturii și științei, cu un impact deosebit asupra proceselor Renașterii basarabene și actelor de apropiere dintre cele două maluri ale Prutului.
Acad. Ion Tighineanu a accentuat ipostaza lui de lider al „generației ochiului al treilea’, care a continuat obiectivele programatice ale generației șaizeciste a lui Grigore Vieru de înnoire a paradigmei literare, de ceea ce critica literatura a denumit „întoarcerea la izvoare”, de implicare profundă în problemele stringente ale actualității. Au fost menționate preocupările științifice ale omagiatului, membru al celor două Academii, care a publicat, în afară de cărți de istorie și o Antologie a literaturii vechi moldovenești în care sunt incluse texte de 53 de autori români găsite în biblioteca din Polonia, Rusia și Ucraina.
Acad. Ioan-Aurelian Pop s-a referit, printre altele, la unitatea spațiului cultural românesc și a limbii române care adună savoarea graiurilor moldovenești, muntenești și ardelenești. Nicolae Dabija a avut prin excelență conștiința acestei unități pe care a promovat-o prin întreaga sa activitate de poet și publicist-militant, de Om al Cetății în spiritul tradiției.
A fost menționat în discursul său și problema specificului național, contestată de unii, dar fiind o dimensiune esențială în conturarea notei identitare, prin care se impune o cultură în dialogul valoric european și universal.
La simpozion au participat on-line și acad. Mircea Dumitru, vicepreședinte al Academiei Române și acad. Gheorghe Chivu, președintele Secției de Filologie al acesteia.
Poeta Doina Dabija, redactor-șef al săptămânalului Literatura și arta, a lansat noile cărți ale omagiatului, editate de ea: Daciada și Tema pentru acasă și cartea sa La firul ierbii (vol. II). Profesorul băcăuan Liviu Chiscop a lansat noua sa carte Nicolae Dabija. Hermeneutica a stilului. O surpriză a fost oferită de Lili Bobu, editoare a volumului bibliografic Cer dăruit și a unui stick cu texte citite de Nicolae Dabija.
Au mai vorbit despre diferite aspecte ale operei și personalității lui Nicolae Dabija scriitorii Ion Hadârcă, Dumitru Brâneanu (Bacău), Traian Vasilcău, Arcadie Suceveanu, Vasile Flaturel (Iași), Valeriu Saharneanu, Iulian Filip, Ianoș Țurcanu, exprimarul Chișinăului Serafim Urecheanu, primarul satului Opaci Roman Pinteac ș. a.
Evenimentul a fost reflectat de postul public de televiziune în emisiunea Mesager din 15 iulie 2023: https://www.facebook.com/watch/?extid=NS-UNK-UNK-UNK-IOS_GK0T-GK1C&mibextid=2Rb1fB&v=1725095974580657
Acad. Mihai Cimpoi