REZULTATELE CERCETĂRILOR MEMBRILOR AȘM SUNT ADUSE ÎN BENEFICIUL SOCIETĂȚII PE CALEA INTEGRĂRII EUROPENE

14.06.2023
Vizitatori unici: 913

La 12 iunie – zi în care Academia de Științe a Moldovei a sărbătorit 62 de ani de la fondare și 77 de ani de la formarea primelor instituții de tip academic – membrii AȘM și-au etalat cele mai recente realizări în domeniul științei, inovării și artei.

Expoziția „Rezultatele cercetărilor membrilor AȘM – în beneficiul societății pe calea integrării europene” a fost vernisată în Sala Aurie a Academiei de Științe și a putut fi vizitată de toți doritorii.Evenimentul a devenit un bun prilej de a familiariza societatea cu activitatea AȘM și a membrilor AȘM, realizările din domeniile științifice de competență, posibilitatea de aplicare a rezultatelor obținute, precum și o frumoasă platformă de comunicare, de dialog științific, de lansare a tinerilor ce au ales o carieră în știință.

La deschiderea expoziției acad. Ion Tighineanu a menționat contribuțiile inestimabile ale membrilor AȘM în dezvoltarea științei și inovării din Republica Moldova care a pășit ferm pe calea integrării europene, a apreciat înalt realizările științifice ale oamenilor de știință și a grupurilor de cercetători, care au obținut recunoaștere națională și internațională prin conferirea diferitor diplome și medalii.

La expoziție și-au prezentat rezultatele cercetării mai mulți membrii AȘM și cercetători științifici. O impunătoare colecție de carte științifică pe domeniul economic a fost expusă de Academia de Studii Economice din Moldova, iar Biblioteca Științifică a Universității Tehnice a Moldovei a prezentat o serie de lucrări pe domeniul ingineriei și tehnicii.

La expoziție au fost puse în evidență rezultatele cercetărilor colaboratorilor de la Institutul de Zoologie (mem. cor. Laurenția Ungureanu, acad. Ion Toderaș, mem. cor. Elena Zubcov ș.a.) și Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor (mem. cor. Galina Lupașcu ș.a.) ale Universității de Stat din Moldova; Institutul de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecția” (mem. cor. Boris Boincean și echipa); Institutul Științifico-Practic de Biotehnologii în Zootehnie și Medicină Veterinară (dr. Oleg Mașner cu echipa); Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și Institutul Mamei și Copilului (acad. Eva Gudumac, mem. cor. Viorel Prisacari, mem. cor. Svetlana Șciuca, mem. cor. Emil Ceban), Institutul de Matematică și Informatică „Vladimir Andrunachievici” (mem. cor. Svetlana Cojocaru, mem. cor. Constantin Gaindric, mem. cor. Mihail Popa, mem. cor. Dimitrii Lozovanu, precum și tânărul cercetător Olesea Caftanatov) și Institutul de Chimie ale USM (acad. Tudor Lupașcu, acad. Gheorghe Duca, mem. cor. Nicon Ungur), Universitatea de Stat din Moldova (acad. Maria Duca, acad. Aurelian Gulea) și Universitatea Tehnică a Moldovei (acad. Ion Bostan, acad. Ion Tighineanu, mem. cor. Veaceslav Ursachi, mem. cor. Dumitru Țiuleanu) ș.a.

De asemenea, pentru a consemna Ziua Academiei de Științe, Secția Științe ale Vieții, Secția Științe Exacte și Inginerești, Secția Științe Sociale, Economice, Umanistice și Arte au pregătit o expoziție de carte științifică, în care au fost prezentate monografii, culegeri, reviste în care au fost valorificate editorial rezultatele științifice ale membrilor titulari, membrilor corespondenți și membrilor desemnați ai secțiilor de științe. Un loc aparte a revenit cărților despre evoluția gândirii academice și istoria Academiei de Științe a Moldovei.

O retrospectivă fotografică a activității AȘM în anii 2019–2023 a adus clipe neuitate, membrii AȘM și oaspeții expoziției reamintindu-și secvențe de la diferite manifestări științifice și culturale organizate în această perioadă.

În Sala Aurie, o expoziție de pictură a fost prezentată publicului larg de artistul plastic Natalia Procop, dr. în studiul artelor, care a expus lucrări cu referire la istoricul clădirilor de patrimoniu din Chișinău, un adevărat joc de culoare cu un profund mesaj simbolic.

Mai multe detalii despre expoziția „Rezultatele cercetărilor membrilor AȘM – în beneficiul societății pe calea integrării europene”, vernisată la 12 iunie, de Ziua AȘM, în grupajul de foto ce urmează.

 

Dr. hab. Liliana Condraticova

Categorie: