Chirurgii din R. Moldova și România s-au reunit în cadrul unei Conferințe științifice, unde va avea loc și inaugurarea „Lecturilor de iarnă”, ediția a XVII-a, inițiate de acad. Vladimir Hotineanu

05.10.2022
Vizitatori unici: 1269

Prof. Irinel POPESCU: „Fără suport politic, nu se poate progresa în medicină. E nevoie de dotare, de noi echipamente, de tehnologii noi, poate chiar la frontiera cunoașterii astăzi și pentru aceasta este nevoie ca întotdeauna medicina să fie susținută, să aibă suport politic”

 

 Președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu a participat, la 5 octombrie 2022, la deschiderea lucrărilor Conferinței internaționale cu genericul „Chirurgia hepato-bilio-pancreatică, defectelor parietale abdominale, chirurgie laparoscopică avansată. Manifestarea științifică a fost organizată în contextul inaugurării „Lecturilor de iarnă”, ediția a XVII-a, activitate științifico-metodică de perfecţionare a medicilor chirurgi din întreaga republică și a cadrelor didactice universitare, inițiate de regretatul acad. Vladimir Hotineanu, în anul 2004. Evenimentul este organizat de Catedra de chirurgie nr. 2 din cadrul Facultății de Rezidențiat a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” în parteneriat cu Asociația Chirurgilor „Nicolae Anestiadi” din RM. Ediția curentă a Conferinței se desfășoară în perioada 5-7 octombrie curent și este găzduită de Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”.

La inaugurarea forumului au participat ministrul Sănătății, Ala Nemerenco; rectorul USMF „Nicolae Testemițanu”, prof. Emil Ceban; directorul Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga, dr.hab. Andrei Uncuța; președintele Asociației Chirurgilor „Nicolae Anestiadi” din RM, profesorul Gheorghe Rojnoveanu, dr.hab. prof. Adrian Hotineanu, șef Catedra de chirurgie nr. 2, prof. Irinel Popescu, Președintele Academiei de Științe Medicale din România, profesori în domeniul chirurgiei din România și Republica Moldova, reprezentanți ai catedrelor de chirurgie, studenți, rezidenți.

În numele Senatului și comunității academice a USMF „Nicolae Testemițanu”, rectorul Emil Ceban a salutat invitații la importantul for științific, adresând un mesaj cald colegilor din România, în frunte cu acad. Irinel Popescu, președinte al Academiei de Științe Medicale din România, DHC al USMF, un bun prieten al Universității, dar și al regretatului profesor, savant, academician  Vladimir Hotineanu. Subliniind importanța reuniunii, rectorul USMF a menționat că un bun specialist în orice domeniu se formează pe parcursul anilor, cu atât mai mult când este vorba de medicină. Aici perfecționarea nu are limită. După cum demonstrează practica, a specificat prof. Ceban, multe din problemele de sănătate din țară sunt generate de insuficiența de comunicare, pe de o parte, din partea specialiștilor, pe de altă parte, a pacientului. Anume din aceste considerente, pe lângă formele de perfecționare deja bine cunoscute, cum ar fi cursuri de educație continuă medicală, seminare, simpozioane, conferințe, regretatul academician și profesor Vladimir Hotineanu, a inițiat în anul 2004, ideea „Lecturilor de iarnă” în domeniul chirurgiei, pe care a promovat-o cu insistență în practică. Pe parcursul anilor, aceasta s-a transformat într-o frumoasă tradiție a Universității. Rectorul Emil Ceban a subliniat că specificul „Lecturilor de iarnă” constă în faptul că, pe lângă oferirea de noi informații științifice, schimb de opinii și experiență, accentul se pune și pe partea metodologică, predare-învățare, pe calitatea instruirii și completarea competențelor profesionale și pedagogice ale personalului didactic care zilnic se prezintă în fața studenților, medicilor rezidenți, medicilor-cursanți. Iată de ce consideră că importanța acestui eveniment pentru specialiști chirurgi din raioanele republicii, municipii este foarte mare.

Prof. Emil Ceban a menționat că acad. Hotineanu spunea adesea că „Drumul spre devenire a specialistului începe de la carte”, iar evenimentul de astăzi este un bun prilej de a-i aduce un omagiu profesorului Vladimir Hotineanu, doctor habilitat în științe medicale, academician al AȘM, fost șef al Catedrei nr. 2, care, la 1 octombrie, ar fi împlinit 72 de ani. „Domnia Sa nu mai este printre noi, dar ideea continuă să trăiască, să se dezvolte și să prindă rădăcini tot mai adânci în conștiința colegilor de breaslă cu impact deosebit atât pentru știința medicală, medicina clinică, procesul didactic, cât și pentru sistemul național de sănătate”, a relevat rectorul Ceban. În acest context, pentru perpetuarea memoriei regretatului academician, profesor, talentat chirurg, om de omenie, rectorul USMF, prof. Emil Ceban a propus să fie redenumite aceste întâlniri în „Lecturile științifico-prcatice și didactice „Vladimir Hotineanu”, cu organizarea anuală, în luna octombrie, către zilele Universității și zilei de naștere a distinsului medic, chirurg, savant, pedagog. „Consider că această idee va fi susținută de către Asociația Chirurgilor „Nicolae  Anestiadi” din Moldova, precum și de către șefii și personalul didactic al catedrelor de profil chirurgical”, a spus rectorul, dorind tuturor multă sănătate, succese și realizări în programul de activitate a întrunirii. 

  Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco a mulțumit pentru invitație, considerând argumentat și important să-și afirme respectul față de munca pe care o depun chirurgii pentru îmbunătățirea sănătății națiunii noastre. Oficialul a reiterat că a declarat nu o singură dată că dezideratul ei este modernizarea sistemului sănătății, asumându-și în acest mandat prioritar această responsabilitate. „Nu mai putem să lucrăm cu echipamente vechi, spitalele vechi, neperformante, nerestructurate, nereparate, cu acele ventilări care fac să crească infecțiile. Trebuie cumva să începem să privim lucrurile altfel, Chirurgia mini-invazivă este drumul spre însănătoșirea pacientului. Eu îmi asum responsabilitatea asupra proiectelor pe care le derulăm să suplinim spitalele unde este nevoie cu tot echipamentul necesar și asta facem în fiecare zi, identificăm sursele financiare. Îmi doresc să pun banii să lucreze pentru dumneavoastră, dar și dumneavoastră trebuie să veniți cu o reacție de răspuns ca să nu acoperim aceste echipamente cu șervețele, horboțele și să adune praful pe ele”, a punctat demnitarul Ala Nemerenco, exprimând mulțumiri colegilor și profesorilor din România pentru ajutor în transplant, dar și mult alt suport de care se bucură sistemul nostru medical, dar și cetățenii RM.

La rândul său, acad. Ion Tighineanu, președintele AȘM, a adus sincere felicitări cu ocazia deschiderii importantului for științific și inaugurării celei de-a XVII-a ediții a „Lecturilor de iarnă”. Președintele AȘM a menționat intensificarea, în ultimii ani, a colaborării între USMF cu Ministerul Sănătății, dar și intensificarea colaborării USMF cu Academia de Științe. În context, președintele Tighineanu a subliniat că pe parcursul ultimilor doi ani și jumătate, împreună cu Universitatea au fost realizate o serie de conferințe, simpozioane importante, inclusiv cu invitarea experților din multe țări ale lumii de cel mai înalt rang din SUA, China, UE, Japonia. S-a creat și o verigă de legătură, de care este responsabilă acad. Eva Gudumac, s-a creat o ambianță foarte sănătoasă de colaborare și aceasta deja dă rezultate. „Cred că am depășit acea fază a pandemiei care era foarte îngrijorătoare. Nu mai purtăm măști și asta înseamnă că noi am întreprins totul ce depinde de noi pentru a crea condiții ca oamenii să lucreze, să creeze, pentru că doar oamenii sănătoși pot să contribuie la dezvoltarea sustenabilă a țării”, a spus acad. Tighineanu. Totodată, președintele AȘM a menționat că acum câteva zile, la Academie a avut loc Conferință Științifică Internațională „Științele fundamentale pentru Dezvoltare Durabilă și Pace”, unde au participat experți din mai multe țări, inclusiv, Secretarul general al Agendei anului Internațional al Științelor Fundamentale pentru Dezvoltare Durabilă și Pace, prof. Luc Allemand din Franța. „De la tribuna acestui for s-a atras atenția asupra importanței cercetării științifice pentru viitorul atât al țărilor lumii, cât și a civilizației în general. Doar prin cercetare științifică vom identifica soluții la cele mai arzătoare probleme ale sec. XXI”, a specificat președintele Tighineanu.

În contextul omagiului adus acad. Hotineanu, președintele Tighineanu a menționat că ultimii 10 ani a lucrat la mai multe proiecte la intersecția nanotehnologiilor cu medicina, iar primii pași i-a reușit împreună cu regretatul acad. Vladimir Hotineanu. „Am făcut primii pași la interacțiunea nanoparticulelor cu țesuturi vii. Astăzi am avansat destul de mult în utilizarea nanotehnologiilor, în soluționarea unor probleme grave ce țin de domeniul sănătății, activând împreună cu multe instituții și centre științifice din lume. Desigur că acad. Hotineanu a fost un formator și un exemplu de dăruire de sine, lucra cu toată pasiunea și de fapt cei care lucrează cu toată pasiunea, cu toată dragostea, mai devreme sau mai târziu au și rezultate frumoase”, a rezumat președintele AȘM, dorind succes lucrărilor forului științific.

Un mesaj de salut a adresat și prof. Irinel Popescu, președinte al Academiei de Științe Medicale din România, DHC al USMF, membru de onoare al AȘM, persoana care a contribuit direct la dezvoltarea transplantului în RM, un bun prieten al acad. Hotineanu, care a venit la Chișinău cu o echipă de chirurgi. Vom aminti în context, despre o premieră în Republica Moldova, din anul 2013, când chirurgii din RM, împreună cu o echipă de medici din România, condusă de  transplantologul Irinel Popescu şi profesorul Vladimir Hotineanu, au efectuat primul transplant de ficat.

Prof. Irinel Popescu și-a început discursul prin a-i aduce un omagiu prof. Vladimir Hotineanu, prieten drag și specialist de mare clasă al RM, plecat prea devreme dintre noi, care a contribuit foarte mult, prin realizările lui, la dezvoltarea medicinii în RM. Acad. Irinel Popescu a făcut un scurt parcurs al relației între Domnia Sa  și profesorul Vladimir Hotineanu, dar și al modului în care s-a dezvoltat aceste relații, care poate constitui un model și pentru viitor. L-a cunoscut pe prof. Hotineanu la un Congres în străinătate, la Verona în 1999. „De atunci am rămas foarte buni prieteni, am devenit frați, cum era normal să fim. Amândoi ne duceam într-o țară occidentală, voiam să vedem ce se întâmplă acolo și să aducem în țările noastre ce se întâmplă acolo. Și această idee de a ne preocupa și de a ne fixa întotdeauna cele mai înalte standarde a fost mereu cu noi. La acea vreme el era viceministru al sănătății mai apoi ministru și eu eram ministru, apoi el a venit în parlament și eu am venit în parlament. Si vreau să spun că aceste realizări nu se pot obține, făcând strict numai medicină. Fără suport politic, și mă bucur că astăzi sunt factori de decizie din RM prezenți aici, nu se poate progresa în medicină. E nevoie de dotare, de noi echipamente, de tehnologii noi, poate chiar la frontiera cunoașterii astăzi și pentru aceasta este nevoie ca întotdeauna medicina să fie susținută, să aibă suport politic”, a declarat profesorul român.

Prof. Adrian Hotineanu, șef Catedră Chirurgie nr. 2, a subliniat că „Lecturile de iarnă” este unul din cele mai importante evenimente, organizate în domeniul chirurgical. Acestea au loc anual, cu o scurtă pauză pe perioada pandemiei. Ulterior, prof. Adrian Hotineanu, care este și fiul regretatului savant Vladimir Hotineanu, a făcut o trecere în revistă a tuturor edițiilor „Lecturilor de iarnă”, subliniind tematica acestora, dar și impactul lor pentru domeniul chirurgiei.  

Mesaje de salut au adresat și directorul Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, dr.hab. Andrei Uncuța; președintele Asociației Chirurgilor „Nicolae Anestiadi” din RM, profesorul Gheorghe Rojnoveanu.

În ediția curentă a conferinței, participanții la întrunire au abordat, în comunicările lor, subiecte actuale ce vizează transplantul hepatic de la donator viu, reacțiile vasculare în cancerul pancreatic, actualități în chirurgia pancreatică, transplantul hepatic în Republica Moldova, chirurgia laparoscopică în transplantul hepatic, chirurgia miniinvazivă a tumorilor glandei suprarenale, actualități în diagnosticul și tratamentul cancerului joncțiunii eso-gastrice ș.a. Lucrările Conferinței se vor desfășura pe parcursul a trei zile și vor finaliza cu sesiuni practice și intervenții chirurgicale de transplant hepatic, hernie hiatală și cancer colorectal, ce vor fi transmise live pentru participanții la conferință.

 

Eugenia Tofan,

Serviciul de Presă al AȘM

 

 

Categorie: