- Vizualizări: 226
La 27 iunie academicianul Alexei Simașchevici împlinește 93 de ani – un bun prilej de a-i ura din tot sufletul la mulți ani, sănătate și putere. Totodată, avem o frumoasă ocazie de a face o retrospectivă a activității distinsului academician fizician.
Alexei Simaşchevici s-a născut în orașul Chișinău, într-o familie înstărită de intelectuali. Bunicul și străbunicii lui de pe tată absolvenți ai Seminarului Teologic din Chișinău – aparțineau de tagma duhovnicească. Tatăl său, Vasile Simaşchevici, a absolvit Institutul de Finanțe din Kiev, specialitatea inginer economist. Vasile Simaşchevici a fost director al Băncii Cooperatiste din Basarabia, a ocupat și alte funcții de conducere în domeniul cooperatist și, în paralel, a predat disciplinele ce țin de finanțe la Gimnaziul Comercial din Chișinău. Mama viitorului savant, Ana Simașchevici, absolventă a Școlii eparhiale din Chișinău, a activat mai mulți ani ca profesoară școlară, apoi s-a angajat în calitate de contabilă la Calea Ferată Chișinău. În perioada copilăriei basarabene, Alexei Simașchevici a avut profesori particulari de limbă franceză, germană, s-a ocupat cu hipismul, alte discipline de sport.
Viața liniștită și stabilă a acestei vechi familii basarabene a fost tulburată de unele evenimente dramatice. În anul 1939, pe când Alexei era în clasa I a Liceului „B.P Haşdeu” din Chişinău, i-a decedat de pneumonie tatăl, Vasile Simaşchevici. Peste un an, după anexarea Basarabiei de către URSS, băiatul a fost înscris în clasa a VI-a a şcolii nr. 13 din Chişinău cu predare în limba rusă (în aceeaşi clasă colegi i-au fost viitorii academicieni – matematicianul Constantin Sibirschi şi filologul Silviu Berejan). În vara următoare, pe 15 iunie 1941, dnei Ana Simaşchevici, i s-a propus de la Calea Ferată Chişinău (ca şi altor părinţi din această organizaţie strategică de transport) bilete pentru odihna de vară a elevilor şi ea a hotărât să-şi trimită fiul de 12 ani într-o tabără din oraşul Odessa.
Însă peste o săptămână, pe 22 iunie, a început cel mai groaznic şi mai îndelungat război din istoria secolului XX. Copiii din tabăra pionerească nici n-au apucat bine să se acomodeze la odihnă că, din cauza bombardamentelor aviaţiei fasciste, au fost nevoiţi să se ceară acasă, la Chişinău. Dar au rămas profund dezamăgiţi, când li s-a comunicat că și contingentul de funcţionari de la Calea Ferată Chişinău a fost evacuat în adâncul ţării şi că se vor întâlni cu rudele mai târziu.
La Odesa copiii s-au mai aflat câteva săptămâni, după care li s-a ordonat să urce în vagoane şi au plecat în direcția Harkovului. Spre ghinionul, dar poate şi norocul său, ajuns în acest oraş ucrainean, Alexei Simaşchevici s-a îmbolnăvit de scarlatină şi a fost internat într-un spital. Copiii de la Chişinău, conform directivei, şi-au continuat calea spre spatele frontului. Dar trenul a fost bombardat cu atrocitate de aviaţia fascistă – din vreo 50 de copii au scăpat cu viaţă unul sau doi, mărturiseşte cu tristețe academicianul Alexei Simaşchevici. Unul din ei a reuşit să se întoarcă acasă la Chişinău ca să le aducă părinţilor foştilor colegi îngrozitoarea veste: copiii lor au fost ucişi de bombe.
Durerea pierderii fiului a fost peste puterile Anei Simaşchevici: în
Între timp Alexei Simaşchevici, ocrotit de providenţă, a urcat în tren cu nişte militari, care se retrăgeau din Harkov. Soarta însă l-a pus la noi încercări: la o gară este reţinut pentru vagabondaj şi împreună cu alţi copii, găsiţi pe drumurile războiului, a fost trimis la un orfelinat din Taşkent. În acest oraş din Asia Mijlocie, în 1944, a absolvit o şcoală de meserii cu rezultate excelente la învățătură, devenind mecanic radio, profesie care i-a prins bine ulterior în viaţă. A urmat repartizarea tinerilor la lucru în regiunile eliberate ale Ucrainei. Alexei Simaşchevici a ales Cernăuţii, cel mai apropiat oraş de Chişinăul, care se afla încă sub ocupaţie. Acolo a lucrat câteva luni în direcţia orășenească de radiodifuziune, iar când a fost eliberat oraşul natal, i s-a permis să se întoarcă acasă, unde a ajuns nespus de bucuros, în octombrie 1944.
Însă mare i-a fost tristeţea, când uşa casei părinteşti i-a fost deschisă de nişte străini. Din fericire, aceştia l-au primit şi i-au adus trista veste că mama lui s-a stabilit cu traiul în România, fiind ferm convinsă că el nu mai este în viaţă. Îl podidiră lacrimile – după trei ani de chinuri şi căutări o pierduse şi pe mamă-sa, se poate spune, pentru totdeauna – nimeni nu ştia cu exactitate în care localitate din România se afla și dacă este în viață.
Ce-i rămânea tânărului de făcut? A avut noroc de acești oameni cumsecade, care l-au primit în casa părintească, l-au înscris la şcoala medie nr. 4 din Chişinău. Apropo, colegi de clasă i-au fost viitorii actori celebri Valeriu Cupcea şi Dumitru Margină, din nou Silviu Berejan, precum şi Valentin Vitiu, Victor Casian, Alexei Popa, ulterior doctori în ştiinţe. După absolvirea şcolii, în anul 1947, a dorit să-şi continue studiile în domeniul radiotehnicii şi, împreună cu câţiva colegi de clasă, a devenit student al Institutului de Telecomunicaţii din Odesa. După câteva săptămâni tinerii au simțit pe propria lor piele că, în condiţiile de atunci, într-un oraş străin, ei nu vor rezista fără susţinere morală şi materială şi au revenit la Chişinău.
Aici le-a surâs norocul: la Facultatea de fizică şi matematică a Universităţii de Stat din Chişinău, deschisă în 1946, erau locuri necompletate şi, în baza abonamentelor de la cantina Institutului din Odesa, au fost primiţi în calitate de studenţi. Peste câteva luni li s-au restituit documentele din Odesa. Astfel, Alexei Simaşchevici şi-a început viaţa de student al unei instituţii de învăţământ superior cu actele în regulă. Soarta l-a învăţat să-şi asigure existenţa de sine stătător – primea bursă, mai câştiga ceva din meseria de radiomecanic, pe care a însuşit-o la Taşkent, şi lucra în calitate de laborant la Catedra de fizică experimentală a facultăţii. Îl ajutau şi locatarii din casa părintească.
La facultate, deja demarase cercetările în domeniul descărcărilor electrice în gaze sub conducerea conferenţiarului Ion Balog, venit la Chişinău de la Universitatea de Stat din Moscova. La aceste lucrări participau cu un deosebit interes şi studenţii, inclusiv Alexei Simaşchevici. Viaţa căpăta o nouă dimensiune. Era mulţumit de ofertele ei – la învăţătură era apreciat cu cele mai înalte note, avea colegi buni, dotaţi, care cu timpul au devenit personalităţi ştiinţifice marcante – academicienii Victor Kovarski, Isaac Bersuker, profesorul universitar Ivan Burdian de la Universitatea din Tiraspol, Brighita Orenştein, după căsătorie – Kovarski ș.a.
Apoi în viaţa lui Alexei Simaşchevici a intervenit Sergiu Rădăuţanu, înscris la Facultatea de fizică şi matematică după ce-şi onorase serviciul militar de patru ani. Înalt, în uniformă militară, un bărbat frumos matur şi cu acelaşi zâmbet cuceritor – Alex l-a recunoscut imediat. Părinţii tinerilor s-au cunoscut încă de până la război – taţii lor au fost profesori de liceu: Vasile Simaşchevici preda la Liceul comercial, iar Ion Rădăuţanu – la Liceul „B. P. Haşdeu”. Din vorbă în vorbă, Sergiu Rădăuţanu a aflat despre istoria dramatică a prietenului său de copilărie. Ambii tineri rămăseseră fără de taţi – Vasile Simaşchevici a decedat în 1939, Ion Rădăuţanu, cunoscut om de cultură din Basarabia, specialist în domeniul literaturii franceze, poliglot – cunoscător a nouă limbi, a fost mobilizat pe front, de unde nu s-a mai întors – s-a prăpădit undeva, prin regiunea Krasnodar. Sergiu Rădăuţanu, care locuia împreună cu mamă-sa, Nina Rădăuţanu, şi-a încurajat prietenul cu o promisiune: „O vom găsi neapărat pe mama ta, ai să vezi! Mă crezi că ea o să-şi dădăcească nepoţii?”
S-au mai scurs nişte ani. În 1952, Alexei Simaşchevici a absolvit facultatea şi în acelaşi an a susţinut admiterea la doctorantură în cadrul USM, unde au şi demarat primele cercetări experimentale din Moldova în domeniul fizicii semiconductoarelor sub conducerea profesorului Mihail Cot. Totodată, și-a creat o familie. Sergiu Rădăuţanu, deși mai mare cu trei ani decât Alexei Simaşchevici, îşi continua studiile la facultate. Odată s-a apropiat de prietenul său şi i-a vorbit cu un zâmbet sclipitor: „Am găsit-o pe mama ta. Iată adresa, poţi să-i scrii. O vom aduce de curând la Chişinău”.
Doi ani a corespondat Alexei Simaşchevici cu mamă-sa, stabilită într-o comună de lângă Craiova. Perioada dezgheţului hruşciovist le-a permis luxul de a comunica în acest mod. Doi ani au fost suficienţi ca Ana Simaşchevici să-şi perfecteze actele de repatriere, să-şi facă bagajele şi să ia vaporul spre Odesa: ironia sorţii – oraşul care i-a despărţit în 1941, după 14 ani, în 1955, i-a reunit din nou.
S-a adeverit şi pronosticul, făcut de viitorul academician Sergiu Rădăuţanu – când dna Simaşchevici a intrat în casa fiului l-a văzut zâmbind pe nepoţelul Andrei de un anişor. L-a îmbrăţişat cu tot focul dorului, adunat de atâta amar de vreme. Peste 3 ani i s-a născut şi nepoţica Olga. Pe ambii copii i-a crescut cu marea dragoste de bunică şi de mamă, creând astfel condiţii părinţilor lor pentru a se dedica din plin ştiinţei şi problemelor de serviciu. După atâtea suferinţe providenţa i-a dat o viaţă lungă dnei Ana Simaşchevici – a trăit 95 de ani, ultimii 35 de ani, aflându-se alături de fiul ei drag și familia lui.
Revenind la domeniul cercetării, este bine de luat aminte că acad. Alexei Simaşchevici la cei practic 70 de ani de activitate științifică, este fondator al școli științifice în domeniul materialelor semiconductoare și energiei fotovoltaice.
Absolvent al USM (a. 1952), şi-a făurit în cadrul ei destinul universitar, trecând prin doctorantură (1952–1955), urmată de activitatea de lector, ca mai apoi, din 1967, timp de aproape trei decenii, să conducă Catedra şi laboratorul de fizică a semiconductorilor. În cadrul ei circa 600 de tineri au devenit specialiști în domeniul respectiv. Aici, el se ridică pe treptele Olimpului academic, susţinând teza de doctor habilitat (1979), devenind profesor universitar (1980), membru corespondent (1989) şi membru titular (1992) al AŞM. Pe parcursul anilor a pregătit 27 de doctori în ştiinţe fizico-matematice, inclusiv 2 doctori habilitați. A publicat peste 600 de lucrări științifice, inclusiv 5 monografii și 6 manuale, este deținător a 30 brevete de invenții.
Din anul 1996 acad. A. Simaşchevici activează la Academia de Ştiinţe a Moldovei: coordonator al Secţiei de Ştiinţe Fizice şi Matematice (1995–2000), director interimar al Institutului de Fizică Aplicată (2001–2005), director al Centrului de ştiinţă a materialelor, IFA (2005–2007) şi şef de laborator, consultant ştiinţific.
Acad. Alexei Simașchevici a fost deputat și membru al Prezidiului Sovietului Suprem al RSSM (1985–1990). A deținut, pe baze obștești, funcția de preşedinte al Comitetului de Conducere al Fondului Copiilor din Republica Moldova. Domnia sa a fost inițiatorul creării caselor de copii de tip familial.
Este laureat al Premiului de Stat în domeniul Științei și Tehnicii, „Om emerit”, a fost distins cu Ordinul Republicii, precum și cu ordinele „Insigna de Onoare”, „Gloria Muncii”, medaliile academice „Meritul Științific”, „Dimitrie Cantemir”, „60 ani AȘM”, „65 ani USM” și „Meritul științific” clasa a II-a.
Actualmente savantul A. Simașchevici a revenit nu demult de la fiica Olga, din Kiev, după ce a fost bombardată capitala Ucrainei. Nu și-a imaginat că în veacul său va mai fi și martorul altui război, declanșat de Federația Rusă împotriva unui stat independent, Ucraina.
La cei 93 de ani pe care îi împlinește astăzi acad. Alexei Simașchevici, alături de cei dragi, ne alăturăm tuturor urărilor de bine, dar, în primul rând, de sănătate și pace.
La mulți ani stimate și distinse academician Alexei Simașchevici!
În imagini: academicianul Alexei Simaşchevici; o imagine de epocă – elevii din clasa a VI-a a şcolii nr. 13 din Chişinău s-au fotografiat, împreună cu dirigintele, profesorul Vrabie, în mai 1941. În primul rând (de la dreapta spre stânga) viitorii academicieni – filologul Silviu Berejan şi fizicianul Alexei Simaşchevici, al treilea din dreapta profesorului este matematicianul Constantin Sibirschi, devenit şi el academician.
Tatiana ROTARU
