- Vizualizări: 33
Pentru comunitatea medicală academicianul Viorel Prisacari este de o perseverență proverbială, deoarece odată decis în anii tinereții asupra viitoarei profesii, își urmează neclintit vocația. Fiind student la Facultatea de Medicină Preventivă a Institutului de Stat de Medicină din Chișinău, a însușit cu succes epidemiologia – o specialitate nouă atât pentru el, cât și pentru domeniul medical. A urmat studii postuniversitare prin doctorat la Catedra de epidemiologie sub îndrumarea renumitului epidemiolog, profesorul Eli Naum Șleahov.
Personalitate multidimensională cu spirit creator, a parcurs toate etapele de predare și activitate științifică, de la asistent universitar până la profesor universitar, iar pe parcursul a 23 de ani a deținut funcția de prorector pentru activitate științifică a USMF „Nicolae Testemițanu”. A fost promovat în diverse asociații științifice din străinătate, precum și în numeroase foruri științifice naționale și internaționale, este membru de onoare al Academiei de Științe Medicale din România.
Cu același devotament și dăruire a activat academicianul Viorel Prisacari în calitate de șef de catedră, medic epidemiolog-șef al Republicii Moldova, președinte al Comisiei republicane pentru certificarea medicilor epidemiologi. A fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova (2001-2005).
Activitatea științifică a avut întotdeauna un statut prioritar pentru acad. Viorel Prisacari, iar rezultatele obținute devin concepții care, la rândul lor, servesc drept imbold pentru noi studii. Cercetările efectuate în comun cu discipolii săi i-au permis să continue tradițiile școlii științifice de epidemiologie a USMF „Nicolae Testemițanu”, recunoscută la nivel internațional.
Rezultatele acestor cercetări fundamentale sunt reflectate în cele peste 600 de lucrări științifice, precum și în monografii, manuale, brevete de invenție, certificate de inovare, în tezele doctoranzilor. Prin brevetele sale de invenție, duce faima științei moldave departe peste hotarele țării.
Acad. Viorel Prisacari este conducătorul unei școli științifice moderne de epidemiologie, care studiază și implementează cele mai eficiente metode de diagnostic, raportate în numeroasele sale tratate și publicații, și în același timp, contribuie la dezvoltarea și promovarea epidemiologiei din Republica Moldova la nivel de epidemiologie europeană.
Medicina contemporană, în opinia academicianului Viorel Prisacari, este o știință interdisciplinară, integrată în diverse specialități, iar profesia de medic e mai mult decât o meserie, mai mult decât o artă – ea ține de harul divin.
Stimate domnule academician Viorel Prisacari,
Cu prilejul acestui onorabil popas aniversar, în numele comunității medicale, academice și al Secției de Științe ale Vieții a AȘM, Vă aducem sincere felicitări, dorindu-vă sănătate, pace și noi realizări. Să vă bucurați în continuare de roadele muncii Dumneavoastră, de aprecierea discipolilor, colegilor, prietenilor și a celor apropiați, iar noi, membrii Prezidiului AȘM și Secției Științe ale Vieții, Vă exprimăm cele mai sincere sentimente de recunoștință pentru activitatea remarcabilă pe tărâmul cercetării științifice.
La mulți și prodigioși ani, distinse domnule academician Viorel Prisacari!
