- Views: 14
La 24 iunie curent savantul biolog Ion Dediu ar fi împlinit 90 de ani. S-a încadrat în cercetare la sfârșitul anilor `50 ai secolului trecut, după absolvirea Universității de Stat din Moldova, fiind repartizat la lucru în Filiala Moldovenească a Academiei de Științe a URSS. În acea perioadă, cercetările viitorului academician în domeniul biologiei animale au fost ghidate de directorul Institutului de Biologie al Filialei Moldovenești Mihail Iaroșenko, membru fondator al AȘM (1961). Anume mentorul său, convingându-se de cunoștințele profunde universitare ale tânărului Ion Dediu i-a propus să inițieze cercetări științifice în materie de fiziologie a hidrobionților. Tânărul cercetător a fost fascinat de noua direcție în științele biologice, ce se afla la început de cale – ecologia. Efectuarea cercetărilor în acest domeniu al științei, formată la intersecția mai multor discipline biologice, presupunea deținerea unui volum enciclopedic de cunoștințe. Astfel, Ion Dediu a ajuns la doctorantură la Universitatea de Stat „M.V. Lomonosov” din Moscova, sub tutela profesorului universitar Iacob A. Bernstein. A susținut teza de doctor în biologie, mai târziu, în 1978, teza de doctor habilitat, a devenit profesor universitar, membru corespondent al AȘM (1992). Începând cu anul 1971, și-a dedicat integral activitatea științifică și didactică ecologiei și protecției mediului. Este fondator al școlii naționale de ecologie, în cadrul căreia a deschis noi direcții în cercetare: biogeografia ecologică a bazinelor continentale, ecotoxicologia acvatică, ecologia politică.
Masa rotundă, consacrată aniversării a 90-a de la nașterea membrului corespondent Ion Dediu, este organizată de Secția Științe ale Vieții a AȘM. Evenimentul va avea loc la 21 iunie 2024, cu începere de la ora 14:00, în Sala Mică a AȘM, et. 2 (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt nr.1).
Conform Programului de lucru, vor rosti mesaje de salut: acad. Ion Tighineanu, președintele Academiei de Științe a Moldovei; acad. Eva Gudumac, vicepreședinte al AȘM, coordonatorul Secției Științe ale Vieții a AȘM; dl Sergiu Lazarencu, Ministrul Mediului; acad. Ion Toderaș, director onorific al Institutului de Zoologie.
Programul de comunicări și omagii al Mesei rotunde este disponibil aici.
Simpozionul științific va fi transmis online de către Institutul pentru Dezvoltarea Societății Informaționale la linkul https://www.youtube.com/live/TDF3aPn7V0M.
La manifestare sunt invitații membrii Secției Științe ale Vieții, cercetătorii științifici din domeniu interesați de moștenirea științifică a biologului Ion Dediu și cei care doresc să-i aducă un omagiu savantului.
Evenimentul este deschis pentru mass-media.