Președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu, l-a felicitat pe dr. conf. univ. Andrei Chiciuc, președinte al ANACEC, cu ocazia jubileului de 50 de ani

23.05.2020
Vizitatori unici: 1295

Președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu l-a felicitat, cu ocazia jubileului de 50 de ani, pe dr. conf. univ., ing.  Andrei Chiciuc, specialist în domeniul metrologiei și energeticii, membru al Secției științe exacte și inginerești a AȘM, președinte al Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare (ANACEC).

Președintele AȘM i-a dorit jubiliarului multă sănătate, consecvență și succese în activitatea sa în cadrul unei instituții foarte importante pentru domeniul educației, cercetării și inovării, mulțumindu-i pentru deschiderea sa către o colaborare eficientă cu Academia de Științe. Pentru rezultate deosebite în activitatea de cercetare și management în domeniul educației și științei, precum și cu prilejul jubileului de 50 de ani de la naștere, acad. Ion Tighineanu, în numele Prezidiului AȘM, i-a conferit președintelui ANACEC, dr. Andrei Chiciuc,  Diploma  „Meritul Academic”.

Președinții celor două instituții au avut, totodată, un dialog constructiv privind fortificarea și extinderea relațiilor instituționale, creșterea nivelului de participare a Academiei de Științe a Moldovei în activitățile desfășurate de ANACEC, în special, sub aspectul evaluării în cercetare. De asemenea, au fost discutate o serie de chestiuni ce necesită implicarea ambelor instituții în soluționarea problemelor din domeniul cercetării, drept consecință a reformei în știință.

Apreciind înalt prestația dlui Chiciuc în calitate de președinte al ANACEC, profesionalismul și determinarea sa, președintele AȘM i-a sugerat dr. Andrei Chiciuc să participe și în continuare cu contribuții și viziuni proprii la consolidarea comunității științifice, fapt ce ar avea impact benefic asupra activității ambelor instituții, implicit asupra cercetătorilor. „Trebuie să vedem cum am putea promova aceste schimbări care au intervenit în urma reformei ca să găsim calea optimă, acea cale care ne-ar da posibilitate să ne dezvoltăm ca și comunitate și nu să batem pasul pe loc, distrugându-ne unii pe alții”, a spus președintele Tighineanu.

Președintele ANACEC i-a mulțumit președintelui AȘM pentru vizită, dar și pentru gestul de înaltă apreciere și considerație, exprimând certitudinea că prin eforturi conjugate, înțelegere și atitudine binevoitoare, pot fi atinse obiectivele comune propuse pe domeniile de interes reciproc.   

 

Eugenia Tofan,

Serviciul de Presă al AȘM

Categorie: