- Представления: 302
Astăzi, 24 octombrie, fizicianul academician Andrei Andrieș ar fi împlinit 90 de ani. A fost preşedinte al AŞM în perioada 1989-2004, a condus Centrul de Optoelectronică (1992-2012) al Institutului de Fizică Aplicată, a fost fondatorul şcolii ştiinţifice în domeniul semiconductorilor necristalini.
Cu acest prilej, Secția de Științe Exacte și Inginerești a AȘM și Institutul de Fizică Aplicată al USM organizează la 27 octombrie curent, începând cu ora 14:00, în Sala Mică a Academiei de Științe a Moldovei (bd. Ștefan cel Mare, 1, et. II) masa rotundă cu genericul „Academicianul Andrei Andrieș la 90 de ani: Destin de savant și apărător al Cetății academice“.
La eveniment sunt invitați membrii titulari, membrii corespondenți și membrii desemnați ai AȘM, profesorii universitari, toți acei care l-au cunoscut, au apreciat opera științifică a savantului fizician și activitatea sa de președinte al Academiei de Științe a Moldovei pe parcurs de aproape 15 ani.
La eveniment sunt așteptați și reprezentanții mass-mediei, care au avut relații frumoase de colaborare cu regretatul academician Andrei Andrieș.
Manifestarea științifică se va desfășura în format mixt, pe platforma ZOOM puteti accesa linkul: https://us02web.zoom.us/j/81405555470?pwd=M0U2QjZneCtIZ0pmZUJ3Vk5MRUNJdz09
(Meeting ID: 814 0555 5470; Passcode: 396865)
Institutul pentru Dezvoltarea Societății Informaționale va asigura transmisiunea online la linkul: https://www.youtube.com/watch?v=JXo1_-qS4fw.
Tatiana ROTARU